luni, 31 decembrie 2012

TERRA NULLIUS


Praful universului se așează uniform în calea lor. Rămășițele celor mai onorabili le spun celor din urmă cine sunt.

Copacii admiră lumina lunii în gerul cumplit, suspinând de emoții.

Stelele se aprind pentru minile iluminate, care se sting, după aceea dispar. Direcțiile lor converg în centrii necunoscuți ai timpului, în esentele infinitului sursei.

         Pe Terra Nullius e Viață!

joi, 20 decembrie 2012

ENTROPIA UNIVERSULUI


Nu mai e timp de scris pe pietre. Demonul lui Maxwell aleargă îngrozit în zadar sperînd să-și salveze cât mai multă memorie.
In runda V are un alt nume si aceleași rădăcini.

Universul așteaptă fumul alb din Calea Lactee.

TOAST


Astăzi ne bucurăm împreună și bem în cinstea celor nevăzute.
În clipa din miezul nopții vom fi râzând.
Nu dormiți la deschiderea porților. Treziți scepticii, le vom oferi timpul dacă-l vom primi.
Lașii să coboare din Arcadia.
Chemați emotivii, nu mai sunt treburi importante de făcut în clipe.
Faceți pace cu egourile, lăsați-le să stea în față.

Nu vă temeți, fiți minunați!

marți, 18 decembrie 2012

SFATURI DIN INTUNERIC


L-am văzut în nimic. M-a fixat cu privirea și mi-a spus: Nu te uita in jos!
Nu m-am abținut.
Vin după noi!

Nu vă uitați în jos!

BINECUVANTARE


Mi-au spus că pot.
Le-am promis că nu-i voi uita.

Pentru copaci, cu dragoste!

luni, 17 decembrie 2012

LUMINA

Am simțit un impuls în profunzimea esenței.
Privirea ei a trecut de toate santinelele conștiinței mele,
eu am trecut de ale ei și ne-am baricadat,
lăsând timpul să lupte cu demonii moralității.
Suntem din lumi diferite și ne uimim în clipe..
Armurile slăbite cad de pe trupurile noastre și corpurile firave sunt vulnerabile la atacuri prin simțurile inflamate.
Sferele universului așteaptă însetate cupele cu extaz.

Avem lumină!

joi, 13 decembrie 2012

GENEZA


Este căzut pe vârful muntelui. Faţa îi este uscată, limba ieşită din gură are tranşee în adâncimea împietrită, din ceea ce era numit cândva pământ. Corzile vocale îi atârnă ca nişte liane uscate in junglă, dar nu e stins, inspiră, raţionează cantitatea de aer cu vocala cea mai pură.
Umbra din spatele copacilor îi cutreieră câmpiile.
 - Trezește-te şi vei primi un lac!
Faţa lui e plină de fotoni imaculati, supraexpusi în forul care începe să-şi piardă forma.- 
-  Hei!
Din ochii încremeniţi îi ies la suprafată dramele, nevrozele şi psihozele, cochete şi parfumate. Gândurile lor au ajuns deja şi savurează ceaiuri de pământoase. Par să resimtă un stil de viaţă distins.
-  Hei, trezeşte-te, o să dormi mai târziu pe lauri. Suntem aproape.
Aerul se mișcă deodată pe o traiectorie concentrată dincolo de orizont, împreună cu lumina după-amiezei, lăsând prezentul în beznă. 
În pofunzimea timpului îl vedem cum trece prin faţa noastră plutind, privindu-ne ca prin vis, siluetele noastre nefiind mai înalte decât pupilele Lui.
Glasul lui e format in Univers.

-   CE VREȚI?

- Ce ne-a făcut? Am împietrit. Trebuie sa urcăm. Trebuie sa fim noi!
- Trebuie să fi tu! Du-te!

Ceştile de ceai se sparg în neant şi figura răpusă este mai puternică decât nicicând. A fost aici tot timpul.
Universul îşi dezvăluie culoarea albastră pură, unde intelecturile îşi depun economiile prin sferele divine.
Lumina curioasă transformă absolutul în alb.

                                                -  Vreau să ştiu Adevărul!

//e tot ce stim despre ei.îşi spuneau Oameni// 
Geneza [1.619].