Psihodrama

- Ce te frământă?

- Mi-am pus întrebări despre realitate, fără să știu ce voi afla și cum va fi să știu cum este. Acum mă desfășor la infinit și sunt înspăimântat de ce știu, și aș fi vrut să nu știu tot și să fim mulți care să știm că vrem să fim mai liberi și uniți în noi, oamenii, și să sfidăm infernul sau sa cădem încercând, întrupați în altruiști, nu în tirani. Acum chiar dacă am scăpat, mă simt prăbușit, că-i știu cum sunt, știind cum este.

- De ce nu îi avertizezi?

- Ți-am spus ție. Acum, când și tu știi că ai dreptul ipotetic de viață și de moarte asupra lor, poți să te prefaci că nu știi? Dacă ai fi pe vasul Titanic și ai știi că ar putea urma infernul, ai prefera să nu te faci de râs, riscând să te găsești în mijlocul suferinței cu certitudinea că știai, dar nu erai sigur dacă ai fi schimbat ceva dacă ai fi vorbit? Ce ar face Iuda dacă ar da timpul înapoi? S-ar bucura de privilegiul confortului sporit sau ar prefera goliciunea onestității?

Corupția ne omoară pe toți!

Axioma fundamentalis

Orice posibilitate poate fi adevărată. 

Aceasta este unica afirmație posibilă. În splendoarea ei stoică își exprimă inclusiv posibilitatea propriei inexistențe.

Existența poate exista și independent de sine sau de prezența unui observator. Cuget, deci exist, deși pare iluzoriu, este o posibilitate, și oriunde privim vedem posibilități, în tot și în toate.

Gândim în toți și suferim în emoțiile celor defavorizați.        

Ne consumăm reciproc în materie și ne bucurăm și ne întristăm în suflete, în sistemul tiranic universal. Căci binele pălește în prezența răului și oricât de bun ai deveni și oricât de mult bine ai face, nu va fi de ajuns să combați răul, pentru că răul e o proprietate derivată din inexistență. Dar nu schimbarea naturii este esențială, ci a fiecăruia dintre noi în raport cu natura. Pentru că cel care se bucură doar de binele apropiat și nu se implică în a face bine și pentru ceilalți, e un tiran al ignoranței.

Acum doar puritatea voastră își continuă drumul și o aveți dacă ați ales sa va implicați în binele comun. Puritatea este starea absolută, lipsită de posibilitatea înțelegerii absolute, căci nu ar putea fi pură în prezența unei interpretări.

Nici inexistența nu ar fi rea, doar că noi preferăm să considerăm că existăm până la proba contrarie, pe care am contrazice-o, pentru că nu ar putea să definească un adevăr absolut, ci doar o reprezentare fidelă, ce s-ar prăbuși în paradox, pentru că ceea ce ar susține nu ar fi ancorat în adevăr, pe deplin.  

Existența și inexistența sunt cugete contradictorii (stări), ce se "prăbușesc" reciproc în ele. Cugetul se formează prin legături temporare ce întruchipează sinele suprem, entanglat. Sunt elemente cu proprietate comună ce fuzionează temporar, după care se reformează în compoziție. Totul e tranziție în compoziția universală a celor două stări, de a fi sau nu fi și a fi și a nu fi simultan. 

Contopirea e momentul în care cugetul, deși întrepătruns de iluzie, reușește să gândească în ansamblu și, încătușat de imposibilitatea de a le exprima elocvent ce a "văzut", le atrage privirile celor care resimt lumina provenită prin esența intuiției, de a privi către ieșirea din peșteră.

Ați trecut prin imposibil!  Uitați-vă  la voi! Vă lăudați implicările altruiste și condamnați ignoranța. Să nu vă pierdeți niciodată etica, căci aceasta este singura posibilitate de vă distruge. Moartea este un fleac, însă chiar și o insultă adusă eticii ar fi o calamitate de proporții universale, căci ceva v-ar deposeda tiranic de realitate. Și cum să apreciați dacă e bine ce vi se întâmplă, dacă gândiți imparțial, independent de voința voastră? Ce consistență ar avea o decizie adoptată în incapacitate de exercițiu? Cine ar alege pentru voi?                

Dacă nu ați pierdut etica și sunteți imparțiali, nu fiți ignoranți și înfăptuiți binele comun, pentru că lipsa de implicare este inechitabilă. Vă îmbracă în ignoranță și vă face să vă percepeți semenii ca pe niște fiare. Ajungeți să considerați că nu e tragic să asistați la suferința semenilor voștri. 

Sunteți tot ce ați văzut și ați hotărât în viețile voastre.

Exista rău în lumea din care vii tu? Ți-ai întors privirea sau ai înfruntat cauza? Nu era lupta ta? 
Dualitatea naturii nu admite clemență, așa că ai putea primi repetarea materiei sau trecerea la următorul nivel, diferit de tot ce ai putea gândi acum prin materie. Și totul se rezumă la răspunsul pe care nu trebuie să-l spui, căci întreaga ta viață e judecată într-o clipă în ce ești și ce nu ești. Atitudinea ta în fața răului definește cine ești tu, cu adevărat.

Acum vă puteți calcula singuri dacă vă veți reîncarna sau dacă vă veți ridica din lumina în lumină.

Și aveți virtutea să decideți ce vreți să faceți cu voi, de acum, când știți că există posibilitatea să alegeți ce vreți să fiți și cum vreți să fie.                 

Și dacă există oameni care trăiesc în sărăcie și oameni care cunosc belșugul, să știți că cei bogați sunt ignoranții, tiranii societății, cei care îi calcă în picioare pe ceilalți și care le fură resursele folosind argumente iluzorii, pentru confortul lor sporit.

Sunteți liberi să alegeți binele comun sau binele vostru, trăind ca un trandafir printre ciulini.

Ce alegi să fii? Tiran sau binele întruchipat în formă și în spirit?

Cine ești tu, cu adevărat?

Ecouri de sine

Cine ești tu, făptură gingașă?
Cum de ești așa de sensibilă și ai privirea așa de cuprinzătoare?
Cum gândești prin mine fără să te văd?
Cum să te ating dacă nu ai formă?
Cum să te gândesc fără să-ți schimb existența fragilă?
Cum să te numesc fără să te zdrobesc în cuvinte?
Puritatea ta poate fi doar intuită prin sinele meu erodat de nimic.
Fii binenecuvântată, făptură!
Nimic să nu te cunoască în veci! 

-- Dreptate, stòicule! Să găsești bine!

Tu ești!

Rațiunea este mai liberă dacă aspiră continuu informații (consideră că orice posibilitate poate fi adevărată) și nu se limitează niciodată la o singură certitudine (nu adoptă nicio posibilitate ca un adevăr absolut - nu există certitudine); aspira tot, nu reține și nu este reținută. Curiozitatea și îndoiala sunt omniprezente și sunt reprezentate în simboluri și metafore străvechi (dualitate); sunt secretul manifestării potențialului maxim al existentei. Desigur, nu numai maximul de potențial trebuie interpretat incert, sau întreaga teorie, ci tot ce percepem în rațiune, culminând cu rațiunea și, mai ales, cu propria incertitudine.

Dacă ajungi să te îndoiești de îndoială nu te mai reține nimic, cu excepția ta, a îndoielii și a nimicului.
Nu te strădui sa le interpretezi separat. Dacă ajungi să crezi că știi cum se întâmplă (m-am eliberat!), ai pierdut, ai o convingere! Nu simți pentru că interacționează sublim cu rațiunea. Este în tine și camuflează realitatea dacă este privită. Te face să crezi că ești tu (personalitatea este mutilată de convingeri; cele mai distructive sunt de ordin religios..). Nu ești Tu!
Dar dacă te îndoiești de tot nu te poate atinge, pentru că treci prin ea. În acel moment nu mai întâmpini rezistență și strălucești uniform.

Memoria gravitează nucleul rațiunii. Trebuie să treacă de memorie pentru a ajunge la tine. Dacă uiți că trebuie să te îndoiești, ești atins. Vei prezenta simptome de certitudini, vicii, frică. Oricare conduce la ruină pentru tine și extaz în direcția cauzei. Poți să scapi prin incertitudine, îndoială. Îți întorci privirea și vezi ansamblul, în cercuri.
În raport cu cine ești acum, te-ai înălțat. Nu îți mai poți manifesta existența în existență și treci.
Nu mai ai cuvinte, culoarea cuvintelor te-ar răni.
Ești lumină pură, ești cu noi și suntem cu tine.

Ești Tu!

RECOLTA

Compozița e pregatită. Avem în centru esenta materiei din care suntem alcătuiti cu toții și in exterior evoluția mediului din care venim.

Privim în noi sa vedem in față și ne apropiem de lumină.

Lăsăm întunericul în urmă.
Trebuie sa intrăm cu toții înainte de stingerea soarelui.

Gândim în comun și urmăm traiectoria resimțită cel mai amplu în sinea fiecăruia dintre noi, în momente și spații diferite, concentrate temporar în timp.

Ne eliberăm de iluzia materiei și vedem fără să privim, simțim fără să gândim, existăm fără să fim.

Nu mai există răspunsuri pentru că nu mai pot fi puse întrebări.

Aici e tot!

Din fata Marelui Magnet

Venerația susține cauza tiranilor.

Nu venerați!
Nu va supuneți!
Nu cereți supunere!

Sunteți mai presus de orice, egali si liberi.

Iesiți din lumină ținandu-vă de mâini și vă condensați împrejur. Suferiți în materie să furnizați energie luminii și lumina vă ține în veghe. Vă desăvârșiți lumina în voi înșivă și vă ridicați din lumină în lumina. Vă întoarceți în lumină sau vă pierdeți în întuneric, iubiți tot sau nimic, vă desăvârșiți lumina sau vă repetați întunericul. Ați venit aici pentru voi, vreți să știți tot, aveți o singură șansă să vă auziți la timp. Eliberați-vă de gânduri și trăiți fără cuvinte; câte unul, pe rând, din fiecare compoziție. Restul vă rotiți în materie până vă desăvârsiți lumina în voi.

Prin timpul fiecăruia treceți dacă atingeți lumina și lumina vă atinge pe voi.

E rândul vostru!

ADMITEREA

Evolutia este pragul de condens al materiei si pulseaza binar in compozitia dualitatii universale.

Fotonii sunt legati si se vad reciproc doar spatial, ca si comunitate, intr-o singura dimensiune a universului, avand capacitati diferite de a percepe mediul, ajungand progresiv la constientizarea laturii opuse si a desavarsirii catre esenta.

Oglinzile le soptesc ca sunt ei insisi, prinsi in dimensiunile invizibile reciproc ale universului, ca reactioneaza identic pentru ca au o constiinta comuna, doar ca nu stiu daca sunt in fata sau in spatele lor, in drumul catre curentul care se revarsa intr-un singur sens asupra lor, din fata, in timp cei ei se apropie de destin. "Suntem noi" e tot ce pot transmite.

Cei care asimileaza incep sa vada ca sunt inconjurati de ei insisi. Au trecut!

Evolutia continua sa furnizeze armonia materiei prin sferele divine, materia ramane in suferinta cu firimituri, dar este motivata sa aspire si sa continue productia.

Oare albinele sunt naive sau nu au de ales?

Haosul este de negasit, Scopul e singur!